- mai 11, 2024
- Posted by: knights
- Category: Business plans
Și-a rânduit Sfânta Treime ca anul acesta trei să fie sărbătorile pe care și noi, membrii Clubului Cavalerilor De Malta, să le sfințim prin sărbătoare, ce s-a întâmplat în Joia Luminată, pe 9 mai, exact de Ziua Europei, dar și ziua în care, în 1877, prim-ministrul Mihail Kogălniceanu citea în Camera Deputaților actul de Independență, urmată de 10 mai, cu alte trei semnificații – intrarea domnitorului Carol I în București, se întâmpla în 1866, proclamarea independenței, tot în 10 mai, 1877 însă, și tot de 10 mai în 1881,România se proclama ca Regat, toate aceste trei evenimente ale lui 10 mai legându-se de personalitatea Regelui Carol I.
Fiind în Săptămâna Luminată, sigur, primul eveniment pe care l-am celebrat a fost Învierea Domnului. Și-a fost Lumină! Și-am dat Lumină! Ca într-o catedrală a sufletului! Cu Credință, Emoție, Evlavie, Închinăciune, noii membri și membrii de onoare ai Clubului au primit Lumina Cărții ca o Înnobilare, nu cu spada, ci cu Cartea, ca simbol al Iluminării spirituale și a apropierii de Dumnezeu! Pentru că o carte reprezintă făclia lumii, iar o viață fără învățătură este o viață moartă, după cum ne spunea celebrul Cato, pentru că paradisul este în noi, dar doar cei învățați, cei înnobilați spiritual îl pot descoperi! Și asta înseamnă să fii cavaler!
